American dream part 1

Va povesteam acum doua saptamani despre excursia mea in SUA de acum doi ani cand cineva mi-a propus sa detaliez putin ceea ce am vazut . O sa incep cu calatoria pana acolo.

Totul a inceput spectaculos. Locuind in Suceava, am avut de mers cu trenul pana la Bucuresti, acesta fiind pe timp de zi. Fiind stresat de plecare, am incurcat autobuzele si in loc sa iau autobuzul care duce catre gara am luat altul. Deviind de la drum am intrat in panica si am coborat la urmatoarea statie iar de acolo am pornit pe jos, intr-o fuga, pana la gara. Eram deja in intarziere dar cu putin noroc am reusit sa prind trenul. Am ajuns in bucuresti spre seara si am petrecut noaptea in aeroport! Aveam sa calatoresc pentru prima data cu avionul!

Am avut un zbor de 2 ore si jumatate pana in Olanda si apoi unul de 11 h pana in Seattle! Totul a decurs bine pana cand am ajuns in SUA! Aterizat parca din alta lume am reusit sa ajung la gara unde pot spune ca a inceput adevarata aventura! Cand am intrebat de trenul care ducea in statul Montana, mi s-a zis ca a fost amanat si urmatorul era peste 5 zile! Am avut un moment de tacere apoi m-am intors la aeroport! Voind sa-l anunt pe angajator ca voi intarzia, am incercat sa intru pe laptop pentru a-i trimite un e-mail dar surpriza, nu mai aveam baterie! Am inceput sa caut o priza pentru a imi incarca laptopul dar din nou surpriza! Toate prizele aveau un format diferit de cel din Europa! Am inceput sa intreb in stanga si in dreapta pentru solutii! Surprinzator, toti si-au dat interesul sa-mi dea informatii cat mai folositoare!

Mi-am amintit ca aveam numarul de telefon al angajatorului si am incercat sa sun dar nu aveam „quarteri”! Am cerut unui politist sa-mi schimbe o bancnota iar acesta m-a intrebat pentru ce anume am nevoie! I-am explicat pana la urma situatia mea si pe langa cei 4 quarteri(monede) mi-a dat si o bancnota de 20 de dolari ca sa ma descurc! Imi spuneam in mintea mea( in Romania nu ti-ar da nimeni bani din buzunarul lui numai sa stie ca ti-e bine).

Nu am reusit sa sun, in schimb am ajuns la un ghiseu unde ofereau informatii despre transport in Seattle! Domnisoara de acolo a fost amabila si mi-a dat o harta a orasului unde mi-a insemnat locurile unde as putea gasi cel mai ieftin motel si pe langa asta, mi-a propus sa merg sa imi fac rezervare pe a 2-a zi la o autogara!

Cu toate bagajele dupa mine, am ajuns la un motel. Am intrat si la receptie era un tip! Mi-a dat cheile de la camera si mi-a zis ca face 60$ pe noapte! Cand sa platesc am scos o bancnota de 100 dolari; s-a uitat dubios la mine si m-a intrebat de unde sunt; i-am spus: Romania si mi-a raspuns ca sunt primul roman care vine la acel motel si ca nu are ocazia in fiecare zi sa vada bancnote de 100 $ ! Majoritatea americanilor isi tin banii pe carduri! Inca o data spre mirarea mea , mi-a dat si un adaptor pentru priza fara sa il cer! M-am cazat insfarsit si dupa am plecat catre autogara! Dupa ce am luat biletul si am iesit din autogara, in statia de taxi erau parcate 2 limuzine! Unul dintre soferi era langa masina si a intrat in vorba cu mine iar dupa 2-3 minute s-a oferit sa-mi faca un tur al orasului cu limuzina pentru 7 dolari! Din nou am ramas placut impresionat.

DSCN1721 DSCN1725 DSCN1734 DSCN1743 DSCN1974 DSCN1985 DSCN1986

Dupa ce m-a plimbat prin Seattle, m-a dus la motelul respectiv! Dupa o zi asa lunga, mi s-a facut foame! Langa acel motel era un fast food „subway”! Am intrat si mi-am luat un „footlong”(sandwisch bagheta) cu de toate. Am avut impresia ca e cel mai bun sandwisch care l-am mancat pana atunci! Mai tarziu am aflat ca fastfood-urile subway sunt destul de celebre. M-am mai plimbat putin prin oras si spre seara m-am intors la motel!

Noaptea aceea a fost foarte scurta dar aventura avea sa continue….

Reclame

Vicii si decizii

Image

Ce este cel mai de pret pentru un om daca nu viata, pe care ne-o scurtam in fiecare zi datorita viciilor pe care le avem si datorita deciziilor pe care le luam.

Avem diferite obiceiuri nesanatoase dar de care,uneori, ne dam seama prea tarziu. Insa exista o vorba : ” niciodata nu e prea tarziu”. Niciodata nu e prea tarziu sa reparam greselile facute. A ne parea rau pentru ceea ce facem nu este de ajuns.

Observ in ultimul timp, foarte multi copii care fumeaza de la varste fragede (12-13 ani). Vina principala o au distribuitorii(vanzatorii din magazine) si parintii. Putini dintre acestia isi mai dau interesul de a ii proteja pe cei mici de fumul de tigara,unii din lipsa de cunostinta iar unii din nepasare.

Jocurile de noroc sunt considerate un viciu de asemenea pentru ca ne fac sa cheltuim banii cu greu castigati de unii, ne fac sa pierdem clipele frumoase alaturi de cei dragi, ne fac sa lasam viata sa treaca pe langa noi si uneori ne fac sa ii pierdem pe cei dragi/iubiti.

Alegem sa petrecem timpul in fata unui calculator pe anumite retele de socializare sau cu jocurile video in loc sa stam mai mult timp „afara”, pe o banca intr-un parc, in fata blocului sau pur si simplu la o plimbare. Aici apare si vina noastra, deoarece sunt decizii luate de noi.Nu suntem obligati de nimeni sa ne distrugem sanatatea.

Unii sufera de insomnie si ar da orice sa poata dormii linistiti, altii isi petrec noptile lucrand, distrandu-se sau pur si simplu,stand degeaba. Somnul ar trebuii apreciat mult pentru ca are un rol destul de important in intretinerea sanatatii noastre.

Bauturile alcoolice sunt de asemenea un alt factor daunator pentru multi dintre noi. Cu ideea ca „un 50” este bun pentru digestie si „o suta” e buna pentru petrecere, ajungem sa consuman cantitati care ne ataca ficatul putin cate putin. „Dar ce putem face noi? Suntem oameni si avem vicii.” Un fel de consolare inutila care arata nepasarea.

Revin la ce am spus mai sus si dau vina din nou pe cei care distribuie usor astfel de lucruri cu ideea de „a avea vanzare”. Consider ca ar fi mai bine pentru noi si pentru copii daca ar fi introdus un sistem asemanator cu cel din America si anume, de a permite accesul la astfel de vicii doar pe baza unui act de identitate.

Suntem obisnuiti sa dam vina pe sistem si sa spunem ca el nu este bun si ca cei de la conducere nu fac nimic sa ne fie noua bine. In primul rand, noi trebuie sa actionam ca sa ne fie bine pentru ca daca nu o facem noi, nimeni nu o face; apoi noi ii alegem, intervin din nou deciziile noastre.

Noi decidem daca vrem sa avem vicii si tot noi decidem daca vrem sa scapam de ele, nimeni altcineva.